Munții Baiului, 23.03.2008:

« înapoi

O tură de primăvară pe creasta Baiului - Înscris de Bogdan Papuc
 
Ultima actualizare: 12 iunie 2008

Vremea destul de caldă mă îmbia afară din casă. După două zile petrecute la malul mării, la Mamaia, îmi doream să închei săptămăna la munte. Zăpada se topise demult în Bucureşti, iar acum primeam veşti că nici la munte nu mai e chiar aşa de multă. Prin urmare mi-am propus să fac o tură mai lejeră, de o zi, în munții Baiului.
Partenerul meu avea să fie, pentru prima dată, Teo, un munțoman de prin Bucureşti. Ne întâlnim la 07.00 în Gara de Nord şi plecăm cu acceleratul de 07.30. Până la Breaza dorm mai mult chinuit, iar în final mă trezesc în focurile
iadului: era o căldură înfiorătoare în compartiment. Scot capul pe geam şi mi se dezvăluie o panoramă splendidă: Baiului destul de golaş şi Bucegii încă acoperiți de zăpada. Vremea e superbă, cerul aproape senin. Perfect!!. La 09.30 suntem în Sinaia şi cerem deja primele indicații despre cum să intrăm în traseu. Niciunul dintre noi nu mai fusese în Baiului.
Traseul pe care ne propusesem să-l urmăm era destul de lung pentru o zi, mai ales că mai era încă destul de multă zăpadă pe fețele nordice, iar ziua nu era inca foarte lunga. Orientarea e destul de uşoară dacă e vreme bună deoarece ai ca punct de reper abruptul Bucegilor, iar creasta munților Baiului e destul de bine evidențiată. Prima noastra țintă avea să fie Cabana Piscul Câinelui, despre care aveam să aflăm destul de repede, grație unui indicator de o schioapă, că accesul persoanelor străine este interzisă; adică nu mai e deschisă circuitului turistic. Grozav!! Noroc că ne-am luat ceai în termos.
Continuăm urcuşul abrupt prin pădure pe Piciorul Câinelui. La ieşirea din
pădure dăm de o mare de brânduşe. Puțin mai încolo un cuplu de vârsta a treia îşi trăgea sufletul. Prima dată am crezut că sunt Dinu&Marlene Mititeanu. Semănau destul de mult. Am vorbit puțin, ne-au dat nişte indicații, au fost foarte amabili. Noi o luăm din loc pentru că mai avem cale lungă de bătut şi era deja 11. Dupa aproximativ o oră ajungem şi pe vârf. Până aici nu am întâmpinat nicio dificultate, în afară de faptul ca pe la vreo 200 m sub vârf primesc un telefon de la un client care mă întreba câte locuri are autocarul deoarece ar mai fi nişte persoane în plus. Îmi fac nervi, o expediez repede şi elegant şi rog un coleg să se ocupe de ea. Nu am program de relatii cu clienții duminică şi nici nervi pentru aşa ceva.
Până aici traseul a fost în mare parte fără zăpadă. Vântul batea cam tare, aşa că nu am stat prea mult să admirăm priveliştea: impresionanții Bucegi la vest, muntii Grohotiş la est, Neamțului la nord-est. În depărtări se vedeau Ciucaş-Zăganu şi chiar vârful Teslei (la stânga de vârful Ciucaş, mai micuț, de doar 1600m, dar foarte bine evidențiat). De aici înainte aveam să mergem mai mult pe curba de nivel, fără prea mari diferențe de nivel. Zăpadă începea să fie din ce în ce mai multă, iar vântul mai usturător. După ce trecem de vârful Baiu Mare (1895m) ne hotărâm totuşi să nu coborâm direct spre Poiana Țapului, ci să coborâm pe Culmea Zamora în Buşteni. Asta înseamnă că traseul nostru se prelungeşte cam cu o oră, cel puțin. Problema era că la ora 18 trebuia să fim în gară ca să prindem trenul. Grăbim pasul, însă zăpada devine din ce în ce mai multă. Pe culmea Zamora, în coborâre spre Buşteni, culmea ia aspect de creastă, foarte îngustă, şi sunt prezente numeroase sectoare cu cornişă. Ajungem pe pământ mai ferm şi până în Buşteni mai facem vreo 90 de minute pe un chinuitor drum forestier înghețat. Ajungem în gara cu 5 minute înainte să vină
trenul. Teo se duce să cumpere bilete, iar eu la o alimentară să iau suc şi ceva de mâncare. În tren, vrând să ne uităm la poze, Teo îşi dă seama că îi lipseşte camera. Cel mai probabil că i-a plăcut prea mult cuiva, chiar dacă era destul de veche, si se cerea înlocuită. Păcat de poze; asta înseamnă ca trebuie să mă mai duc pe acolo ca să pot să vă delectez cu priveliştile deosebite.

Salutări din Bucureşti,
Bogdan